Alekzandre

BOOKZONE

Autoarea bestsellerului Malakai își surprinde din nou fanii cu o dilogie fascinantă, Alekzandre. A. Stephanie și-a făcut recunoscut stilul unic de a scrie, pasiunea pentru băieții răi și tatuați, închiși între ziduri subconștiente și cu traume din trecut, cât și pentru fetele bune și dispuse să își dea viața pentru un astfel de băiat, iar această nouă lucrare nu face excepție. Însă duce lucrurile la un alt nivel.

Alekzandre o ridică pe autoare pe un piedestal, întrucât se poate observa cu ușurință faptul că A. Stephanie a crescut odată cu romanele sale, iar scriitura sa este acum alertă, cu psihologie fină, cu răsturnări de situație neașteptate și cu o doză perfectă de suspans.

Alekzandre nu este doar o poveste de dragoste. Și nu este doar pentru adolescenți. Este o poveste de viață cutremurătoare, ce te prinde în vârtejul întâmplărilor, al conștiinței celor două personaje, Alek și Zhavia, și te ține prizonier până la ultima filă… și mult timp după.



Recenzie Delicatese Literare

Autoarea a reușit și de data aceasta să ofere o poveste profundă, care impulsionează cititorul să descopere care este finalul acesteia.

Cu personaje învăluite în mister și o intrigă asemănătoare unui labirint, unde cititorul face supoziții pentru a descoperi câteva pagini mai târziu că bătea la uși încuiate…

Superbă, atât pot spune!



Recenzie Bookcaffe.ro

Alekzandre este prima mea întâlnire cu autoarea A. Stephanie. Cele două volume au apărut la editura Bookzone. Dacă o recomand? Mai mult ca sigur! O recomand tuturor iubitorilor de lectură, dar în special acelor cititori care vor o poveste de viață, vor emoție și celor care se bucură de poveștile autorilor români contemporani.

E povestea care îți ajunge la suflet în doar câteva pagini.



Recenzie The Fictional Universe

Pe A. Stephanie am cunoscut-o prin intermediul romanelor Vorbește cu mine și Malakai, și pot să afirm doar un singur lucru: este GENIALĂ

Pentru cei care au citit Malakai, cu siguranță și-l amintesc pe Alek și știu că o „doză” din el, nu este nici pe departe suficientă. Tocmai de aceea am fost de-a dreptul încântată că el va avea propria lui poveste de dragoste. 

O poveste și o lecție de viață. Citind-o, îți dai seama de multe lucruri. Viața este scurtă, efemeră și nu trebuie să rămânem ancorați în trecut. Atunci când ni se oferă a doua șansă, doar să întindem mână și să o luăm. Alek și Zhavia trec prin multe întâmplări, atât împreună, cât și separați, însă asta îi face mai puternici și îi maturizează. Vă va urca pe treptele fericirii, ca mai apoi să cădeți în melancolie. O să râdeți, o să plângeți împreună cu personajele. O să simțiți fericirea lor, durerea lor, pentru că mai presus de toate A. Stephanie reușește să creeze artă.



Recenzie One girl. Thousand Books. 

Nu te aştepta la o lectură light peste care doar treci. Povestea prezentată în Alekzandre este mult mai complexă, iar şerveţelele sunt un accesoriu obligatoriu. O să plângi când vezi cele două suflete distruse care se completează reciproc, dar o să râzi când vezi ce bine se potrivesc. O să plângi la replicile acide, dar te vei amuza când ei doi se vor împăca. Prima carte a fost tornada. M-a distrus pe interior şi am fost tentată să spun că se încadrează în categoria de relaţie toxică. Au existat destul de multe certuri, crize de gelozie şi alte neînţelegeri. Dar ele au fost urmate de acea împăcare dulce. Ceea ce este, după mine, combinaţia perfectă. Nu pot lăsa o carte din mână atunci când este una cu romance hate to love. Pur şi simplu devin dependentă şi poate că pentru unii e clişeic şi pare că se învârte în cerc acţiunea, dar pentru mine e pur şi simplu savuros.Să nu ştii ceea ce va urma, să te întrebi dacă ei vor rămâne împreună sau cum vor găsi soluţia.



Recenzie The Reading Princess

Ce mi-a plăcut foarte mult la această carte (pe lângă faptul că am avut 616 pagini despre Alek), a fost faptul că autoarea nu a încercat să facă personajele mai puțin îndurerate sau mai puțin date peste cap din cauza evenimentelor din Malakai și nu numai. Acest aspect i-a conferit cărții un aer mult mai realist, un lucru foarte apreciat.

Îmi doresc să pot reciti aceasta serie, Malakai și Alekzandre, ca și cum ar fi prima dată, să mă mai treaca milioane de valuri de emoții în timp ce o devorez.



Recenzie Blogul lui Ally

Cărțile astea te trec prin toate stările, de duc de la bucurie la extaz și de la extaz la nervi sau invers la fiecare pagină.

Odată începută lectura, e greu să o lași din mână. Te prinde de la primele pagini și te învață că nu suferința veșnică este calea spre vindecare.

Nimeni nu ne poate ajuta atâta timp cât noi nu recunoaștem că avem nevoie sau măcar nu încercăm să ne ajutăm pe noi înșine.



Recenzie Vorbe pentru suflet

În concluzie, vreau să specific că, cartea m-a impresionat spre bine, deoarece cam suntem obișnuiți cu poveștile siropoase și scenele de sex duse la extreme, aici însă am găsit o lecţie de viaţă; nu una ușoară, dar una prin care ar putea trece oricine. O iubire așa cum e, fără retușuri și cu picioarele pe pământ. Cu trecut, cu frici, cu adevăruri care dor, cu traume care ne înnegurează zilele și relațiile cu oamenii, dar și cu dorințe de a trăi din nou. Și da, aici veți găsi lupta pe care Zhavia a avut-o cu Alek și pentru el, din cauza comportamentului arogant și nesigur a acestuia, ne-a arătat că o persoană îndrăgostită poate plânge la început, dar timpul îi va schimba lacrimile de tristeţe cu unele de fericire. Relaţia celor doi a pornit pe un drum cu multe obstacole peste care dorinţa de a reuşi şi iubirea i-au ajutat să treacă împreună peste tot cu capul sus și cu lecțiile învățate. Cartea m-a uns la suflet, și nimic nu se compară cu o poveste de dragoste din care fiecare cititor are ceva de învățat. Vă recomand cu mare drag romanul!



Recenzie Bookworms in a cozy corner

Am fost încercată de toate sentimentele de-a lungul celor două volume, am râs cu lacrimi, am plâns cu suspine, am turbat de furie, am tremurat de emoții… am fost o umbra a celor doi și i-am urmarit cu sufletul la gură. Nu am putut absolut deloc să renunț la lectură, sufletul îmi cerea să continui, a creat dependență, am citit ca o salbatică… nu am avut liniște până când nu am ajuns la final, iar sălbatica din mine a putut respira ușurată.