Recenzie: Și soarele e o stea

de Nicola Yoon

An apariție: 2017

Autor: Nicola Yoon

Categoria: Cărți pentru adolescenți, Young Adult

Colecție: YoungArt

Editura: GRUPUL EDITORIAL ART

Nr. pagini: 360

Traducător: Iulia Arsintescu

Goodreads: 4.16

Descriere: Autoarea mult îndrăgitului roman Absolut tot (Everything, Everything de adaptarea căruia vă veţi putea bucura în curând pe marile ecrane  revine cu o nouă poveste de dragoste emoţionantă.

Natasha e o adolescentă cu o fire pragmatică. Nu crede în soartă, crede în fapte clare şi demonstrabile. Aceasta e o zi neagră pentru ea: urmează să fie deportată în Jamaica peste doisprezece ore.

Nici pentru Daniel, un visător incurabil, asta nu e o zi oarecare: are un interviu care îi va hotărî viitorul. O va lua pe calea care-i va mulţumi pe părinţii săi, sau se va dedica pasiunii sale, poezia?

Pentru niciunul dintre ei nu e tocmai momentul să li se aprindă călcâiele. Şi totuşi Natasha şi Daniel ajung să se îndrăgostească unul de altul în cele câteva ore pe care le petrec împreună, iar noi, la rândul nostru, nu putem decât să ne îndrăgostim iremediabil de ei.

Mă declar vinovată. Nu m-am îndrăgostit iremediabil doar de cei doi protagoniști, ci de întreaga carte. Carte pe care am citit-o la începutul lunii și acum că mă uit peste ce ar trebui să scriu în această recenzie, văd în fața mea doar numere. Nu am notat nimic altceva decât pagini. Pagină peste pagină cu citate care mi-au rămas în memorie și m-au cucerit.

Așa că recunosc. Și soarele e o stea este o carte care mi-a plăcut chiar mai mult decât Absolut tot, prima carte pe care am citit-o de la această autoare (vezi recenzia aici).

Mi se întâmplă destul de rar de găsesc atât de multe bucăți din mine în protagoniștii unui roman, dar recunosc că e un sentiment plăcut. V-am spus data trecută că stilul autoarei nu este unul complicat, întortocheat sau care se pierde în metafore. Personajele sunt complexe, iar narațiunea la persoana întâi, timpul prezent, face ca acea conexiune dintre cititor și protagonist să aibă loc foarte repede.

Natasha și Daniel fac parte din familii de imigranți – Natasha vine din Jamaica, iar familia lui Daniel din Coreea de Sud.

Numele sunt lucruri puternice. Funcționează ca sem de identitate și ca un fel de hartă, localizându-te geografic și în timp. Mai mult decât atât, numele pot fi o busolă. În cele din urmă, Min Soo a ajuns la o soluție de compromis. I-a dat fiului ei un prenume american, urmat de un nume personal după tradiția coreeană și apoi terminat cu numele de familie. Și-a numit primul băiat Charles Jae Won Bae. Pe al doilea băiat l-a numit Daniel Joe Ho Bae.

Primul băiat al familiei, Charlie, era cel bun la toate și cel mai apreciat de familie – asta înainte să o dea în bară la Harvard și să se întoarcă acasă. Iar acum Daniel trebuie să își asculte părinții și să nu îi dezamăgească precum a făcut-o fratele său mai mare, chiar dacă visul lui nu este să intre la Yale.

Tot ce își dorește Natasha este să nu fie deportată în Jamaica, un loc care îi este străin, unde nu cunoaște pe nimeni și unde i se pare că nu va avea niciun viitor.

Într-o zi de toamnă, Daniel pornește spre interviul pentru admitere, iar Natasha se luptă încă de dimineață să împiedice deportarea. Amândoi păstrează în suflet o fărâmă de speranță că orice se poate întâmpla și că lucrurile nu sunt bătute în cuie. Că încă mai au o șansă la fericire. Că încă mai au dreptul de a alege și un cuvânt de spus în ceea ce privește viitorul lor.

Oamenii nu sunt ființe rezonabile. În loc să fin conduși de logică, suntem conduși de sentimente. Dacă s-ar întâmpla invers, lumea ar fi un loc mai fericit. De exemplu, pe baza unui singur telefon, eu am început să sper într-o minune.

Și nici măcar nu cred în Dumnezeu.

Natasha nu crede într-o mulțime de lucruri. După ce a fost înșelată de fostul ei prieten – Rob – Natasha nu mai crede nici în relații sau în dragoste.

Oamenii își petre întreaga viață căutând dragostea. Se scriu poeme și cântece și romane întregi despre asta. Dar cum să ai încredere în ceva ce se poate sfârși la fel de brusc precum începe?

Însă Daniel este un visător. Un romantic. Daniel este un poet și, după ce o întâlnește pe Natasha – într-un mod destul de surprinzător – vede lucrurile diferit.

Există o expresie japoneză care îmi place: kai no yokan. Nu înseamnă dragoste la prima vedere. Mai degrabă dragoste la a doua vedere. Este ceea ce simți când cunoști pe cineva de care știi că urmează să te îndrăgostești. Poate că încă nu-l iubești imediat, dar este inevitabil să se întâmple asta.

Sunt destul de sigur că asta simt eu acum. Singura mică problemă (posibil insurmontabilă) este că sunt destul de sigur că Natasha nu simte la fel.

Dar asta nu-l oprește pe Daniel. A citit un articol în New York Times despre îndrăgostitul științific și este convins că o poate face pe Natasha să se îndrăgostească de el.

Îmi spune ceva despre o cercetare în care este vorba despre un laborator, niște întrebări și dragoste. Sunt sceptică și spun că sunt sceptică. Mai sunt și oarecum intrigată, dar asta n-o spun.

 Și soarele e o stea este o carte care se desfășoară pe parcursul a câtorva ore. O carte care te cucerește și te face să treci prin o mulțime de stări, de la bucurie la disperare. Este cel mai prost moment pentru ca Natasha și Daniel să înceapă să simtă ceva unul pentru celălalt. Însă s-ar putea să nu se mai vadă niciodată după sfârșitul acestei zile.

— Ziua asta nu poate fi tot, zice Daniel o dată, apoi încă o dată.

Vă las pe voi să descoperiți dacă ziua de care au avut parte a fost singura. Și așa era să scap citatul în care titlul începe să capete sens.

Fiecare personaj cu care cei doi intră în contact are o poveste a sa – una scurtă, frumoasă și captivantă – pe care autoarea a inclus-o între perspectivele celor doi, acolo unde a fost cazul. Lucrul ăsta m-a luat prin surprindere și m-a făcut să privesc multe lucruri dintr-o altă perspectivă, deci încă un plus.

A fost ceva care nu mi-a plăcut la Și soarele e o stea? Îmi pare rău, dar nu. Dacă ați citit Absolut tot, vă promit că o să vă placă Și soarele e o stea. Și chiar dacă nu ați citit, dar sunteți fani ai cărților cu adolescenți, vă promit că o să vă placă povestea de dragoste atipică dintre Daniel și Natasha.

Cât despre deznodământ… Oare Daniel și Tasha au la dispoziție doar o singură zi ca să-și trăiască povestea de dragoste?

Și da… Nu pot să nu vă las cu niște citate care mi-au plăcut mult.

Avem un moment pe care mi-aș dori să nu-l avem.

Când se spune că inima vrea ce vrea ea, este vorba despre inima poetică – inima din cântecele de dragoste și din monoloagele interioare, cea care poate fi frântă de parcă ar fi un vreasc.

Nu-i vorba despre inima reală, cea căreia îi trebuie doar hrană sănătoasă și exerciții de aerobic.

Dar în inima poetică nu-i bine să ai încredere. Este capricioasă și te va duce pe căi greșite. Îți va spune că n-ai nevoie decât de dragoste și de visuri. Nu-ți va spune nimic despre mâncare, apă, adăpost și bani. Îți va spune că omul din fața ta, cel care ți-a atras atenția din cine știe ce motiv, este Alesul. Și el este. Sau ea este. Alesul pentru acest moment, până când inima lui sau inima ei se hotărăște pentru altcineva sau altceva.

În inima poetică nu trebuie să ai încredere atunci când iei decizii pe termen lung.

Eu știu aceste lucruri. Le știu la fel cum știu că Steaua Polară, Steaua Nordului nu este de fapt cea mai strălucitoare stea de pe cer – este a cincizecea.

Și totuși sunt aici, cu Daniel…

Înjumătățire

O poveste despre descompunere

 Perioada de înjumătățire a unei substanțe reprezintă timpul în care își pierde jumătate din valoarea inițială.

În fizica nucleară înseamnă timpul necesar atomilor instabili să piardă energie prin emitere de radiații. În biologie, noțiunea se referă în general la timpul în care se elimină din organism jumătate din cantitatea dintr-o anumită substanță (apă, alcool, medicamente). În chimie, înseamnă timpul necesar pentru transformarea a jumătate din cantitatea unui anumit reactiv (hidrogen sau oxigen, de exemplu) în produsul final (apă).

În dragoste, înseamnă timpul până când îndrăgostiții ajung să simtă jumătate din ce simțeau cândva.

Când se gândește la dragoste, Natasha se gândește că nimic nu durează pentru totdeauna. La fel ca izotopii hidrogen-7, litiu-5 sau bor-7, dragostea are un timp de înjumătățire infinitezimal și se descompune până când nu mai rămâne nimic. Iar când dispare, este ca și cum n-ar fi existat niciodată.  

 

Universuri multiple

O poveste cunatică

O soluție posibilă pentru paradoxul bunicului este teoria universurilor multiple avansată de Hugh Everett. Conform acestei teorii, toate variantele trecutului și viitorului nostru există, doar că în universuri paralele.

Pentru orice eveniment petrecut la nivel cuantic, universul curent se împarte în universuri multiple. Asta înseamnă că pentru fiecare alegere pe care o facem, există un număr infinit de universuri în care luăm de fiecare dată altă decizie.

Teoria rezolvă abil paradoxul bunicului susținând existența unor universuri distincte în care orice posibil rezultat final există și evitând, prin urmare, paradoxul.

În felul acesta ajungem să trăim mai multe vieți.

 

Mulțumesc librăriei online Libris pentru exemplarul oferit. Cartea poate fi achiziționată de aici.

0 replies

Leave a Reply

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *