Recenzie: Salut, rămas-bun şi tot ce se întâmplă între ele

de Jennifer E. Smith

Titlu: Salut, rămas-bun şi tot ce se întâmplă între ele

An apariţie: 2017

Autor: Jennifer E. Smith

Categoria: Literatură Universală

Editura: EPICA

Nr. pagini: 267

Traducător: Ofelia Al-Gareeb

Goodreads: 3.64

Descriere: În noaptea dinaintea plecării la facultate, Clare și Aidan mai au un singur lucru de făcut: să-și dea seama dacă vor să rămână împreună sau să se despartă. În decursul celor douăsprezece ore, ei retrăiesc toate momentele care le-au marca relația, încercând să găsească ceva din trecutul lor care să-i ajute să decidă pe ce drum vor să meargă. Noaptea le va îndruma pașii către prieteni și familie, peisaje familiare, locuri neașteptate, adevăruri dureroase și descoperiri surprinzătoare. Dar pe măsură ce orele trec și dimineața se aproprie, la fel se întâmplă și cu inevitabila lor despărțire. Întrebarea este: va fi un rămas-bun sau adio?


,,În decursul unei singure seri, Jennifer E. Smith reușește să surprindă fiecare nuanță perfectă și dureroasă a primei iubiri. N-aș fi vrut ca noaptea – sau cartea aceasta – să se termine vreodată.”

Acum ceva timp am încercat să citesc Probabilitatea statistică de a te îndrăgosti la prima vedere şi, din păcate, nu am reuşit să o termin. Cred că există două tipuri de cititori: cei care duc lectura până la capăt, chiar dacă nu sunt atraşi de carte nici măcar atunci când au ajuns pe la jumătate şi cei care – aici mă încadrez şi eu – decid să renunţe. Adică, fiţi serioşi. Sunt atât de multe cărţi pe care vreau să le citesc. De ce mi-aş pierde timpul citind ceva care nu mă captivează? Asta mi s-a întâmplat cu Probabilitatea statistică de a te îndrăgosti la prima vedere. Pe de altă parte, Salut, rămas-bun şi tot ce se întâmplă între ele suna promiţător. Copertă drăguţă, descriere captivantă. Aşa că mi-am spus de ce nu?

Începutul a fost bun şi chiar mi-am spus că voi reveni la celelalte cărţi ale autoarei. Aidan şi Clare sunt împreună de doi ani, iar în noaptea dinaintea plecării la facultate, simt că trebuie să ia o decizie în ceea ce priveşte relaţia lor. Vor continua să fie împreună, în ciuda distanţei care va exista între ei sau se vor despărţi? Aşteptam ca povestea de dragoste dintre ei să fie reală, captivantă şi să mă facă să plâng sau să râd alături de ei, însă singurele personaje cu care am putut empatiza au fost Aidan şi Scotty, cel mai bun prieten al lui Aidan, care, din păcate, nu a intrat la colegiu.

Astfel încât alcătuise o listă. Dar n-a durat mult până să-şi dea seama că cele mai multe lucruri care însemnaseră ceva pentru ea erau, desigur, legate de Aidan. Locul acesta era un soi de oraş-fantomă, presărat cu evenimente importante şi amintiri din relaţia lor de aproape doi ani.

Aşa că această noapte se transformase în altceva; un tur nostalgic, o călătorie în trecut, o plimbare pe aleea amintirilor. Ar fi o modalitate pentru ea de a-şi lua rămas bun de la oraşul în care trăise toată viaţa ei şi poate – cumva – şi de la Aidan.

Deşi Aidan o tachinează în legătură cu vânătoarea de comori, Clare este decisă să recapituleze povestea lor, deşi este mai mult decât evident că a decis deja să încheie relaţia sa cu Aidan.

[…] — Există un milion de cupluri care se cunosc din liceu şi care sunt probabil în continuare ridicol de fericiţi. Tu pur şi simplu refuzi să vezi asta, căci deja ai luat o hotărâre.

Clare îi aruncă o privire rănită.

—  Asta nu e corect.

—  Nu e? întreabă Aidan fără să se uite în ochii ei. E ca atunci când am dus masa aceea la subsol pentru părinţii tăi. Am luato amândoi şi mergea bine. Şi apoi tu i-ai dat drumul în partea ta şi totul s-a transformat într-un haos, cu tapetul şi cu cantul uşii sfărâmat, şi cu umărul meu…

—  Înţeleg, spune Clare, întrerupându-l brusc. Tu consideri că eu renunţ la asta. Dar nu e aşa. Încerc doar să ne scutesc pe amândoi de necazuri.

Clare este unul dintre acele personaje pe care, oricât mam străduit să îl înţeleg şi să îl plac, nu am reuşit. Clare renunţă la Aidan. E foarte simplu. Deja s-a hotărât şi se gândeşte la viitor, la toţi oamenii pe care îi vor întâlni amândoi, la toate situaţiile de care va putea profita dacă va fi singură. Iar asta nu a avut niciun sens pentru mine. De ce te-ai mai strădui să faci o listă cu toate locurile care au însemnat ceva dacă oricum nu mai contează?

Este locul în care mi-ai spus prima dată că mă iubeşti, îi spune, uşor rămasă fără suflare, sperând să îl scoată din starea lui, să îl facă să îşi amintească, să-l facă să-şi revină. De asta suntem aici.

Dar când se uită la el, ochii lui sunt atât de trişti, încât asta o face să se oprească brusc. […]

— Da, păi, spune Aidan în cele din urmă, chiar înainte de a ieşi pe uşă în bura de ploaie, nu e ca şi cum mi-ai fi spus-o şi tu.

De fapt, Clare nu i-a spus niciodată că îl iubeşte. Nu, ea doar îi spune te giugiulesc. Părinţii ei au fost amândoi căsătoriţi înainte să se cunoască, iar Clare pur şi simplu nu poate înţelege cum s-a putut întâmpla ca ei să iubească pe altcineva. Vrea ca persoana căreia îi va spune aceste cuvinte să fie cea alături de care își va petrece tot restul vieții.

Fiindcă dragostea nu e ceva ce poţi lua înapoi. E ca un descântec magic: odată ce rosteşti cuvintele, acestea rămân pur şi simplu acolo, schimbând şi transformând tot ceea ce a fost cândva adevărat.

Cred că o parte din mine a citit cartea până la capăt doar pentru că m-am gândit că se va schimba ceva în comportamentul imatur a lui Clare sau că Aidan va răbufni la un moment dat şi o va aduce cu picioarele pe pământ.

Nu înţeleg de ce eşti atât de supărat din cauza asta, îi spune ea, alergând după el. Nu m-am gândit până acum că ţi-a păsat…

Adică, nu e ca şi cum era într-o relaţie cu Aidan de aproape doi ani, nu? Clare trece de la hotărâre la gelozie, de la siguranţă la ezitare. Reuşeşte în cele din urmă să îl convingă pe Aidan că să se despartă este decizia cea mai potrivită pentru amândoi, apoi se supără când acesta îi spune tatălui său că nu vor rămâne împreună. Una peste alta, pe mine autoarea pur şi simplu nu a reuşit să mă convingă că ea este îndrăgostită de Aidan şi am avut un sentiment straniu de tristeţe pe tot parcursul cărţii. Am sperat la o carte care să îmi frângă puțin inima, sincer. Cel puțin, așa suna din descriere.

Au fost momente amuzante, poate chiar şi puţin emoţionante pe alocuri, neînţelegeri de familie, iar stilul autoarei de a nara este simplu. Acţiunea se desfăşoară la persoana a treia, alt lucru pe care nu l-am înţeles prea bine, având în vedere faptul că autoarea se concentrează mai mult tot pe ceea ce simte Clare, şi nu Aidan, Stella – prietena ei, sau Scotty, dar timpul prezent reuşeşte să te transpună oarecum în acţiune, acolo unde personajele eşuează. Am înțeles preocupările lui Clare în legătură cu viitorul, facultatea, etc., dar pur și simplu nu mi s-a părut a fi un personaj credibil. Poate mi-a scăpat mie ceva.

Dacă aţi citit alte cărţi ale autoarei şi v-au plăcut, atunci este foarte posibil să vă placă şi Salut, rămas-bun şi tot ce se întâmplă între ele.

0 replies

Leave a Reply

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *