Recenzie: În ape adânci

de Paula Hawkins

Titlu: În ape adânci

An apariție: 2017

Autor: Paula Hawkins

Categoria: Literatura Universală

Colecție: Fiction Connection

Editura: TREI

Nr. pagini: 430

Traducător: Camelia Ghioc

Goodreads: 3.55

Descriere: Nel Abbott este moartă. E ultima dintr-un lung șir de femei înghiţite de apele întunecate ale râului.

Sora ei, Jules, e măcinată de regretul că i-a ignorat strigătul de ajutor și are certitudinea că Nel nu s-a sinucis.

Ferește-te de apele liniștite. Nu știi niciodată ce ascund.

“Te întrebi dacă În ape adânci poate fi la fel de bun ca Fata din tren? E și mai bun. O capodoperă.” Clare Mackintosh, autoarea bestsellerului Te las să pleci

Paula Hawkins vine cu un thriller alert, provocator, ce analizează caracterul iluzoriu al emoției și al amintirii, precum și modul tulburător în care trecutul se poate insinua în prezent.

„Fiindcă așa începe: cu înotul vrăjitoarelor – proba de apă. Acolo, la bulboana mea, în acel liniștit colț de paradis aflat la mai puțin de o milă de unde sunt în clipa asta, aici le aduceau, le legau și le aruncau în râu, ca să se scufunde sau să înoate.

Se spune că femeile au lăsat ceva din ele în apă, se spune că apa păstrează ceva din puterile lor, fiindcă de atunci, le-a atras spre țărmurile sale pe cele fără noroc, pe cele disperate, pe nefericite, pe rătăcite. Vin aici ca să înoate cu surorile lor.”

Era inevitabil ca În ape adânci să nu fie comparată cu Fata din tren și știu că mulți cititori își aleg următoarea lectură în funcție de autor – însă cele două cărți nu au prea multe în comun. În timp ce Fata din tren nu am putut să o las din mână datorită suspansului care s-a menținut pe tot parcursul cărții, trebuie să recunosc că În ape adânci a trebuit să o las din când în când și să fac o pauză – nu pentru că nu mi-ar fi plăcut, ci pentru că se citește puțin mai greu decât Fata din tren. Cu toate astea, mi-a plăcut mult, dar din alte motive decât prima carte a autoarei.

În ape adânci este împărțită în patru părți și aș vrea să spun că acțiunea se învârte în jurul lui Nel Abbott, ultima femeie găsită înecată în râu, în zona cunoscută drept Bulboana Înecaților, dar nu e. Moartea lui Nel pune doar lucrurile în mișcare și avem de-a face cu poveștile de viață complicate ale locuitorilor dintr-un mic orășel al Angliei, Beckford.

Jules – sora lui Nel – se întoarce acasă după moartea surorii sale. Acum este tutorele Lenei, fata lui Nel. Odată cu întoarcerea acasă, trecutul iese la iveală, iar amintirile și regretul o transformă pe Jules pe parcursul cărții. Deși Nel a tot sunat-o pe Jules, aceasta a refuzat să vorbească în ultimii ani cu ea.

Mai târziu, când ne-am făcut mai mari, tu în blugi scurți și cu sutienul de la costumul de baie sub tricou, furișându-te afară seara, ca să te întâlnești cu băiat. Nu orice băiat, ci băiatul acela.

Cartea este plină de aluzii, lăsând cititorul să își facă fel și fel de scenarii în minte. Perspectivele narative sunt multe – o avem pe Jules, sora lui Nel; pe Lena, fata lui Nel; John, băiatul lui Helen și Sean Townsend. Cei doi detectivi – Sean Townsend și Erin Morgan. Apoi, este Patrick, tatăl lui Sean, care el însuși are o poveste care implică Bulboana Înecaților. Nickie Sage, cea care se laudă că vorbește cu morții și pe care nimeni nu o bagă în seamă și Mark Henderson, un profesor de la școala Lenei. Cu toții au ceva de spus, însă niciunul nu este un narator credibil. Fiecare personaj este subiectiv, iar atașamentul lor față de un alt personaj le face poveștile să nu pară sută la sută reale.

Lena – fata lui Nel – este o adolescentă de cincisprezece ani care pare să ascundă multe lucruri. Pe lângă faptul că se luptă cu pierderea mamei sale, cu puțin timp în urmă, cea mai bună prietenă a ei a murit tot în Bulboana Înecaților. Cred că în total sunt aproape zece perspective narative în carte, dacă nu și mai multe, lucru care face lectura să meargă puțin mai greu.

Problema era că nimeni nu asculta. Nickie i-a spus că în orașul ăla erau bărbați care n-ar ezita nicio clipă să trateze o femeie ca pe-un nimic, întotdeauna fuseseră. Oamenii se făceau că nu văd, așa-i? Nimănui nu-i plăcea să se gândească la faptul că apa din râul ăla era infestată cu sânge și fiere de femei persecutate, de femei nefericite; o beau în fiecare zi.

Nel a fost obsedată întreaga ei viață de morțile care au avut loc de-a lungul timpului în Bulboana Înecaților – s-a implicat atât de mult, încât a început să scrie despre toate aceste morți. Începând cu Libby – adolescenta care în 1679 a fost acuzată de vrăjitorie și supusă la proba de apă când le aruncau în râu ca să se scufunde sau să înoate – și sfârșind cu Katie, care s-a sinucis în urmă cu câteva luni. Așadar, Nel nu era o persoană îndrăgită de multă lume, dar s-a sinucis sau moartea ei ascunde ceva mai mult? Și cine avea motiv să o omoare? Sau mai bine zis… cine nu avea?

Ieri au găsit-o pe Nel Abbott moartă în apă. Azi era o zi minunată. Se simțea nu ca și cum i se luase o piatră de pe inimă, ci mai degrabă ca și cum o menghină – una care-i apăsase tâmplele, punându-i în pericol sănătatea mintală, amenințându-i viața – își slăbise în sfârșit strânsoarea.

Cei doi detectivi continuă să investigheze moartea lui Nel, în timp ce Julia trebuie să învețe cum să aibă grijă de Lena, devenind acum tutorele său. Lena ascunde propriile secrete și, deși Katie s-a sinucis în urmă cu câteva lui, prezența ei domină perspectivele mai multor personaje.

Nu pot să spun că m-a ținut în suspans cu fiecare capitol. Acțiunea s-a desfășurat mai degrabă lent, fiecare personaj părând vinovat și aruncând vina asupra altcuiva, dar este prezentă pe tot parcursul cărții o tensiune care nu știi când răbufnește. Finalul m-a luat prin surprindere mai mult decât cel de la Fata din tren, unde finalul începuse să fie destul de previzibil de pe la jumătatea cărții, deși am avut impresia că unele lucruri au rămas fără explicație.

O carte cu totul diferită de Fata din tren, așa cum am spus la început, însă asta nu o face deloc mai slabă. Este mai sinistră și încărcată cu o tensiune aproape palpabilă. Dacă ați citit cele două cărți aștept comentariile voastre cu păreri. Care v-a plăcut mai mult și de ce?

Numele are o încărcătură gravă; dar, cu toate astea, ce e? Un cot de râu. Atât. O meandră. O găsești urmând cursul râului cu toate răsucirile și buclele lui, cu toate revărsările și umflăturile lui, dând viață și luând-o.

E un locșor idilic: cărarea e umbrită de stejari, coastele colinelor sunt presărate cu fagi și platani, iar spre sud, maul e înclinat și nisipos. Un loc de plimbat cu barca, de sus copiii, perfect pentru un picnic într-o zi însorită.

Dar aparențele sunt înșelătoare, fiindcă e un loc al morții. Apa, întunecată și sticloasă, ascunde ce zace în adâncuri: alge în care te încâlcești, care te trag în jos, pietre zimțate care să despice carnea. Deasupra se înalță amenințătoare faleza de gresie cenușie: o sfidare, o provocare.  

Mulțumesc librăriei online Libris pentru exemplarul oferit. Cartea poate fi achiziționată de aici.

0 replies

Leave a Reply

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *