Recenzie: Absolut tot

de Nicola Yoon

An apariție: 2016

Autor: Nicola Yoon

Colecție: Young Art

Editura: GRUPUL EDITORIAL ART

Nr. pagini: 317

Goodreads: 4.08

Descriere

Boala lui Maddy, protagonista cărții, este pe cât de rară, pe atât de faimoasă. Pe scurt, e alergică la lume. Nu are voie să iasă din casă, n-a mai ieșit de șaptesprezece ani. Singurii oameni pe care-i vede în carne și oase sunt mama ei și Carla, sora medicală care o îngrijește.

Dar apoi, într-o bună zi, vine la casa de alături o camionetă. Maddy se uită pe fereastră și îl vede pe el. E înalt, suplu, îmbrăcat tot în negru – tricou negru, blugi negri, teniși negri și un fes negru care-i acoperă părul în întregime. O surprinde privindu-l și se uită fix la ea. Maddy îi răspunde la fel. Numele lui e Olly.

Poate că nu putem prezice viitorul, dar putem prezice câte ceva. De exemplu, Maddy e sigură că se va îndrăgosti de Olly. Aproape sigur va fi un dezastru.


Absolut tot e o carte de care este aproape imposibil să nu te fi „împiedicat” la un moment dat. Indiferent că e vorba de librării sau Facebook, am tot dat peste ea, am văzut citate și, mai nou, am văzut și trailer-ul filmului care am înțeles că va fi lansat pe 19 Mai în SUA. Așadar, ăsta a fost și unul dintre motivele care m-a făcut să mă gândesc de două ori înainte să citesc cartea – un altul este timpul meu liber inexistent – dar, de regulă, evit cărțile cărora li se face prea multă reclamă (acum o să recunosc că mi-am cumpărat și Pecetea Morții de Veronica Roth).

Revenind la carte, am reușit în cele din urmă să o citesc. Știu că am început-o și știu că nu am lăsat-o din mână până nu am terminat-o. Și mai știu că am citit-o incredibil de repede. Și mai știu că mi-a plăcut, altfel nu m-aș mai deranja să scriu despre ea.

Cartea e scrisă la prezent, din perspectiva lui Madeline Whittier, o adolescentă de optsprezece ani care… Bănuiesc că ați citit deja descrierea, așa că nu o să mai repet și eu ce scrie acolo.

O să trec direct la ce cred eu.

Realmente nu există decât un singur lucru de dorit – un leac magic care să-mi permită să alerg liberă pe-afară ca un animal sălbatic, dar nu-mi pun niciodată dorința asta pentru că e imposibilă. E ca și cum ți-ai dori ca sirenele și dragonii, și unicornii să fie reali.

Absolut tot e scrisă într-un stil lejer care e imposibil să nu te captiveze. E plină de ilustrații care uneori te fac să zâmbești, alteori să te încrunți, dar fiecare își are rostul său. Nu prezintă o poveste încâlcită, nu dă pe dinafară de dramă și nici relațiile dintre personaje nu sunt complicate. De fapt e o poveste cât se poate de simplă, despre o adolescentă care află atunci când îl cunoaște pe Oliver că a respira nu e tot una cu a trăi. E o poveste despre cum dragostea te poate ține în siguranță, dar te poate răni în același timp.

Încă o respirație și viața mea, în cele din urmă, în sfârșit, va exploda.

Relația dintre ea și Olly se formează treptat. La început nu face nimic altceva decât să îl privească de la fereastră până învață programul tuturor membrilor familiei sale, mai puțin pe al său.

PROGRAMUL LUI OLLY

Imprevizibil

Olly și sora lui încearcă apoi să o convingă pe mama lui Maddy să o lase să le arate împrejurimile și, când nimic nu merge, Olly își scrie adresa de mail pe geam. Urmează apoi pagini întregi cu mail-uri și discuții amuzante, în care cei doi se descoperă unul pe celălalt.

Și nu durează mult până când Maddy își dă seama că vrea mai mult. Că are nevoie de mai mult. Și nu durează mult nici până când o convinge pe Carla – asistenta sa – să o ajute.

Ar fi decontaminat și ar sta în celălalt capăt al camerei, departe, foarte departe de mine, și doar pentru cincisprezece minute. Treizeci de minute, cel mult.

Carla îi spune că totul este un risc. Chiar și să nu facă nimic, tot e un risc. Mi s-a părut că din acel moment înainte, Maddy se ghidează după asta în relația cu Oliver. Uneori optează pentru a face nimic, alteori alege să fie nesăbuită. Chiar egoistă uneori, însă e o protagonistă ușor de îndrăgit.

Nu sunt o mare fană a genului, însă povestea dintre Olly și Maddy a fost mai mult decât una de dragoste. A fost presărată cu umor, aventură și în cele din urmă te face să te gândești câtor lucruri le apreciezi cu adevărat valoarea. Atunci când interacțiunile cu ceilalți nu sunt limitate, nu conștientizăm cu adevărat ce înseamnă o simplă atingere sau un sărut. În cele din urmă, îmi voi aminti de cartea asta cu plăcere și o recomand cu drag.

Cât despre final… Mă știți pe mine că dau spoilere? A fost previzibil, cel puțin pentru mine, dar asta nu l-a făcut mai puțin surprinzător.

Are pielea albă, un bronz ușor de culoarea mierii și maxilare proeminente. Își părăsește turnul de control din spatele camionetei, sare din ea și alunecă pe aleea casei, mișcându-se de parcă gravitația ar avea un efect diferit asupra lui decât asupra restului lumii.

De un lucru sunt sigură: să râvnești nu duce decât la mai mult râvnit. Nu există vreun capăt pentru dorință.

Dacă viața mea ar fi o carte și a-i citi-o invers, nimic nu s-ar schimba. Astăzi e la fel ca ieri.

Câteodată faci niște lucruri având motive bune, alteori având motive rele, iar alteori e imposibil să faci diferența.

Poate că maturizarea înseamnă să-i dezamăgești pe oamenii pe care-i iubești.

Eram deja fericită înainte să-l cunosc. Dar acum trăiesc, ceea ce e cu totul altceva.

2 replies

Leave a Reply

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *