Tu faci totul să pară mult mai ușor

N-ai fost niciodată o persoană care zâmbește constant. Și oricum, n-am încredere în persoanele care zâmbesc tot timpul. Mereu mi s-a părut că ascund ceva. Dar zâmbetele tale sarcastice, răutăcioase, enigmatice  – alea m-au fascinat tot timpul. Când zâmbești cu jumătate de gură, de parcă încerci să nu o faci deloc.

Acele momente în care cazi pe gânduri, iar privirea ta rătăcește pentru câteva secunde. Fracțiunea în care revii cu picioarele pe pământ, în prezent.

Atunci când ai impresia că ești singur și-ți aprinzi o țigară, trăgând din ea  parcă în sincron cu intensitatea gândurilor tale.

Expresiile care-ți traversează fața atunci când vrei ceva, dar încă nu te-ai hotărât dacă să rostești cuvintele și să ceri sau nu.

Momentul ăla când ceva te scoate din minți și nu poți să ascunzi asta. Când ești serios, distras, nervos. Fericit. Când ai o zi proastă și mai ai puțin și răbufnești, deși încerci din răsputeri să nu o faci.

Privirea pe care o ai când te uiți la mine, amintindu-mi că mă iubești, fără să o spui.

Acele clipe în care îmi amintești că nu trebuie să-ți fie frică să fii om, să fii vulnerabil, să-ți expui sufletul. Când îmi amintești că suntem oameni și, uneori, e în regulă să purtăm un război cu noi înșine – între persoana care suntem și persoana care vrem să devenim.

Da, oamenii sunt frumoși atunci când zâmbesc. Dar adevărata lor frumusețe o vezi în momentele în care nu se străduiesc să îți arate asta. În momentele în care nu pretind că sunt cumva sau cineva.

Cum să fii om și jumătate – unii dintre noi încă se străduiesc în fiecare zi să-și dea seama cum funcționează asta. Cu noi înșine, cu ceilalți. Doar că tu faci totul să pară mult mai ușor. Cu jumătățile tale de zâmbet și priviri în gol atunci când cazi pe gânduri.

Și sper ca fiecare să găsească acea persoană care face lumea un loc mai bun.