Suntem doi oameni simpli, nu perfecți

df883381e8610ad4efebcec3cdb83688

Tu expiri, eu te inspir.

Câteodată o faci atât de adânc, încât îmi pierd respirația.

Eu expir, tu mă inspiri.

Și nimic nu se pierde. Niciodată.

Expiri toate insecuritățile, temerile și înfrângerile mele și îmi inspiri fericire și siguranță. E un ciclu continuu. Dacă aș putea să dau la schimb tot ce te face să te îndoiești de tine, aș face-o. Aș accepta să îmi inspiri temerile înapoi, însă nu pot. Pentru că tu nu ai accepta niciodată și pentru că relația noastră nu e o tranzacție.

E un angajament nerostit.

Eu nu ți-am promis niciodată nimic.

Tu nu mi-ai promis niciodată nimic.

Eu nu pun mare preț pe cuvinte, dar tu deja știi asta. Mie îmi pasă de ce simt atunci când te inspir și pun preț pe ce îmi transmiți atunci când nu poți articula niciun cuvânt.

Toate cicatricile, istoriile, rămășițele zidurilor pe care le-ai construit de-a lungul timpului – le inspir pe toate. Și o să am grijă de tine atunci când nu pot face nimic ca să împiedic să ți se clatine lumea. Voi face tot ce pot, dar uneori s-ar putea să nu fie de ajuns. Iar atunci promit că o să te țin pe tine în loc.

Și nu o fac pentru că s-ar putea să am cândva nevoie să faci la fel pentru mine.

Nu am motive ascunse. E suficient să mă privești ca să îți dai seama de asta. Poate că n-am folosit niciodată cuvinte pentru a ne face promisiuni, dar ochii tăi sunt expresivi. Iar ai mei nu știu cum să te mintă.

Suntem doi oameni simpli, nu perfecți.

Tu expiri, eu te inspir.

Eu expir, tu mă inspiri.

Și, în lipsa ta, oxigenul s-ar dovedi a fi otrăvitor.