Secretele unei relaţii de lungă durată

Îi ştii pe oamenii ăia care îţi spun că sunt împreună de zece sau de douăzeci de ani şi nu s-au plictisit unul de celălalt? Că se iubesc la fel ca în primul an, în ciuda faptului că după o anumită perioadă s-a instalat monotonia? Şi nu eşti puţin invidios pe ei?

Nu e chiar floare la ureche să menţii o relaţie. Mă refer la una fericită, pentru că despre alea este vorba. Şi cred că sunt câteva lucruri pe care oamenii ăştia norocoşi le înţeleg mai bine decât alţii.

Mulţi iartă, dar nu uită. Ei bine, cred că dacă vrei să să fii fericit trebuie să ierţi şi, după un timp să treci peste. Da, peste un timp, pentru că sunt lucruri peste care nu poţi să treci atât de uşor, dar cred că la un moment dat e important să ierţi şi să treci peste greşelile celuilalt dacă vrei să îţi petreci viaţa alături de el. N-are niciun rost să îţi aminteşti constant de fiecare greşeală din trecut. Desigur, atunci când celălalt este conştient de faptul că te-a rănit. Dacă nu, vorbiţi. Spune-i ce te deranjează, pentru că dacă ţii totul în tine iar n-ajungeţi nicăieri. Şi oferă-ţi timp să ierţi şi să uiţi.

Ar trebui mereu să îl încurajezi pe celălalt şi să îl ajuţi să se dezvolte, nu să îl tragi în jos. Şi cred că e important să ştii cum să îţi exprimi părerea fără să îl răneşti pe celălalt şi să îl faci să se simtă inutil atunci când nu eşti de acord cu el.

Fericirea celuilalt e importantă, iar dragostea nu trebuia luată ca pe un bun care ne aparţine. În primul rând, trebuie să merităm dragostea celuilalt şi să nu uităm lucrurile care îl fac fericit.

Într-o relaţie există noi, nu eu şi tu. Invidia şi egoismul nu au ce să caute aici. Sunteţi o echipă, iar asta înseamnă că deciziile care le luaţi vă implică pe amândoi. Atfel, dacă tot nu îţi pasă cum îl afectează pe celălalt deciziile tale, de ce să nu fii singur?

Nu vă comportaţi niciodată de parcă nu mai există nimic de aflat – despre tine, despre cel de lângă tine, despre relaţia voastră, despre visurile voastre, etc. Respectaţi-vă şi iubiţi-vă. 🙂