Poate că inima unui bărbat se frânge mai greu decât cea a unei femei, dar se frânge

El spunea că era bine – că nu se schimbase absolut nimic și că avea de gând să treacă peste. Dar îl vedeam că habar nu avea cum să facă asta. Nu știam de unde să înceapă. Cu ce să înceapă și doar își petrecea zilele așa, mai degrabă mort decât viu și nici că depunea vreun efort să iasă din starea aia. M-am gândit că avea nevoie de timp – la urma urmei, de asta avem nevoie cu toții – și mă bazam pe prostia aia că timpul vindecă toate rănile, deși știam destul de bine că nu era deloc adevărat. Dar încercam să cred în asta, crezând că dacă eu credeam, avea și el să creadă și să își revină.

Dar într-o după masă de toamnă, când în cele din urmă a ieșit să ieșim la o cafea și a întârziat mai bine de jumătate de oră, s-a hotărât să vorbească:

— Nu sunt bine, a oftat. Nu sunt deloc bine și nu știu ce dracu’ să fac să ies din starea asta. Nu cred că mă înțelegi… Acum e bine. Stau de vorbă cu tine și încerc să funcționez, dar când mă duc acasă… Ea e peste tot. Și-a luat toate lucrurile, dar tot a rămas acolo. Nu fizic, înțelegi? Doar că e acolo. În mintea mea. Ies de la serviciu și e prima persoană pe care vreau s-o sun să-i povestesc ce zi de rahat am avut. Ajung acasă și e singura persoană cu vreau să fiu. E pur și simplu acolo.

Uram să-l văd cu inima frântă. Mai bine de jumătate din prietenele mele au trecut la un moment dat printr-o despărțire nasoală, dar niciuna nu părea să sufere așa de mult precum el. N-aveam cum să-l ajut. Pentru că avea inima frântă – și poate că inima unui bărbat se frânge mai greu decât cea a unei femei, dar cred că se și vindecă mai greu. Eram prinsă la mijloc, între el și ea, prietenă cu amândoi. Dar de data aia am fost de partea lui, pentru că știam și varianta ei.

Iar ea era plictisită. Voia altceva. Voia noutate și aventură, dar de fapt astea erau doar scuze. Pur și simplu nu-l mai voia pe el, indiferent de ce ar fi făcut. Și asta e o scuză a naibii de proastă ca să pui capăt unei relații. Câteodată, când oamenii spun nu ești tu de vină – chiar vorbesc serios. Câteodată, problema chiar e la ei și e o greșeală să te tot întrebi unde ai greșit și ce puteai să faci altfel.