N-am putut să umplu acel gol pe care el l-a lăsat în urma lui, dar…

După ce el a ieșit din viața ei, a lăsat un gol în urma lui pe care nu credeam că o să reușească cineva să-l umple vreodată. A lăsat-o pustie, goală și dezorientată și n-am urât pe nimeni așa cum l-am urât pe el. L-am urât, pentru că atunci când a plecat, a luat-o cu el și pe cea mai bună prietenă a mea și a lăsat în urmă un corp nelocuit. Deși nu avea ce face cu sufletul ei pe care nu a ezitat să-l calce în picioare, i l-a luat oricum.

Ce-a mai rămas din ea încerca să-și dea seama ce se întâmplase. O vedeam zilnic înotând prin spațiul acela gol, intolerabil, dezorganizat, plin de disperare. Am încercat să o distrag cât mai mult, dar greutatea din pieptul ei o împiedica să respire și să se mai bucure de viață.

Aștepta să se simtă mai bine, să se întoarcă el, să îi ofere niște răspunsuri, să treacă peste, să se împace. De fapt, cred că nici ea nu știa prea bine ce aștepta. Eu știu că voia doar să se termine – să i se întoarcă sufletul și să n-o mai doară.

Așteptarea e grea. Așteptarea e întotdeauna cel mai greu și mai epuizant lucru prin care poți să treci. Iar eu nu puteam să fac nimic altceva decât să aștept cu ea. Am așteptat să mi se întoarcă prietena. Și, cât timp am așteptat, mi-am dat seama că nu există un răspuns la întrebarea când voi trece peste? Avea zile în care se simțea mai bine decât o făcuse cu o zi în urmă și cred că cel mai mult o speria necunoscutul. Cine era fără el? Ce-i rezerva viitorul acum? Ce urma să facă?

Și am privit cum, rând pe rând, a încetat să își mai pună întrebările astea. Zi după zi – așa a trecut peste. În unele zile mai mult, în altele mai puțin. În unele zile s-a lăsat copleșită de durere, iar în altele încerca să-și recupereze sufletul.

N-am putut să umplu acel gol pe care el l-a lăsat în urma lui. Nimeni nu a reușit să o facă până când nu a acceptat ea, în cele din urmă, că nimeni nu-i putea oferi alinare și răspunsuri. N-am putut să fac prea multe pentru ea decât să îi fiu alături și să o distrag, dar vindecarea a început din interiorul ei.

Așteptarea e grea, dar nu durează la infinit. Și poate că o parte din sufletul ei încă a rămas la el, dar cred că și aia o să-și găsească drumul spre casă în cele din urmă, atunci când va întâlni persoana care-i va lumina drumul înapoi.