Mi-era mai ușor să te iubesc în amintiri

Mi-am dat seama că-mi era mai ușor să te iubesc în amintiri. Cred că tuturor ne e mai ușor așa. Să ne mințim și să ne amintim doar lucrurile pe care vrem noi să ni le amintim – cele care ne aduc zâmbetul pe buze și ne țin departe de durere.

Mi-era mai ușor să te iubesc în amintiri, unde te puteam modela așa cum voiam eu. Acolo erai așa cum voiam să mi te amintesc, fără să mai trec o dată prin toată suferința pe care mi-ai provocat-o. Pentru că în amintiri nu ești niciodată indiferent sau crud. În amintiri nu spui niciodată lucruri care mă fac să plâng. În amintiri dai mai mult de doi bani pe sentimentele mele.

Dar cred că de asta și era atât de ușor. Pentru că nu erai tu. Nu te iubeam pe tine. Nu în totalitate, oricum. Dar la un moment dat tot a trebuit să dau ochii cu tine din nou. Nu pentru că aș fi vrut neapărat să  o fac, ci pentru că uneori pur și simplu nu poți împiedica unele lucruri, iar ăsta a fost unul dintre ele. N-am putut împiedica întâlnirea noastră și, chiar dacă aș fi putut, nu sunt sigură că aș fi făcut-o.

Am dat ochii cu tine și mi-am dat seama că nu te mai pot iubi. Pe tine, cel real, atât de diferit de cel din amintirile mele. Încă nu mi-am dat seama dacă e un lucru bun sau rău, dar cred că mereu o să-mi fie mai ușor să te iubesc în amintiri. Și, de fiecare dată când se va întâmpla asta, îmi voi aminti de tine, cel pe care nu-l mai recunosc atunci când stă în fața mea, și o să te iubesc mai puțin.

O să fie ușor, apoi o să devină greu. Până când nu o să te mai iubesc deloc, pentru că realitatea mi-a alterat amintirile.