Femeie, nu fi proastă!

Înțelege că dragostea e între tine și el, nu între voi și lume.

Poate că nu ai plănuit niciodată să-l iubești atât de mult, dar s-a întâmplat și sentimentele tale pentru el au luat-o razna și îți tremură genunchii când îl vezi. Vă cunoașteți de ceva vreme și îți poți imagina toată viața alături de el, iar nebuna aia de inimă nu vrea să se calmeze când e în preajma lui.

E bărbatul ăla care te poartă cu mândrie la brațul lui. Care te înțelege și te încurajează să îți urmezi cele mai nebunești visuri – și care te sprijină la orice pas. E acel bărbat care te respectă și îți oferă cel mai de bun preț pe care îl are – timpul său. Nu știe nici să danseze, nici să cânte, dar nu ezită niciodată să te rotească dimineața prin bucătărie și parcă-i vine și lui să cânte din când în când în mașină.

E bărbatul care te face să râzi până îți dau lacrimile și parcă știe mereu ce să spună ca să te facă să te simți mai bine. E cel care te strânge în brațe și te sărută fără grabă după ce ați făcut sex. Nu îți repetă de zece ori pe zi că te iubește, dar nici nu ți-a dat niciodată motive să te îndoiești de asta.

Îl iubești. Și ești fericită.

Dar ceva parcă nu-i cum trebuie. Parcă ai auzit că prietenele tale au spus că zâmbetul lui nu e chiar perfect. Parcă e puțin strâmb. Și una dintre rudele tale cunoaște pe cineva care știe pe altcineva – care parcă-i cunoaște părinții și nu sunt oameni prea grozavi. Și dacă stai bine să te gândești, parcă cineva ți-a spus că nu i se pare că profesia pe care și-a ales-o i se potrivește. Și în timp ce nu poți să dormi și te zgâiești la tavan, îți amintești că parcă trecutul său nu e chiar o carte deschisă.

Femeie, nu fi proastă! Nu căuta defecte acolo unde nu există și dacă vrei să-ți fie bine și să fii fericită, ignoră ce spune lumea.

Iubește omul de lângă tine, așa cum îl vezi tu și așa cum e el, nu prin prisma societății.

Fiecare avem o poveste și ne tragem de undeva, dar să știi că trecutul nu ne definește.

Contează viitorul pe care îl poți construi alături de el.

El e omul pe care îl iubești?

El te face fericită?

Dacă da, atunci spune-mi de ce ar conta ce spune cineva care nu-l vede prin ochii tăi?

Și dacă încă nu l-ai întâlnit pe omul ăsta, o să o faci la un moment dat. Adu-ți aminte să nu-i atribui defectele pe care le văd alții. Nu-ți sabota singură fericirea.