De data asta nu te mai las pe tine să pleci

Din punctul meu de vedere, știu unde am greșit.

N-am învățat niciodată să spun nu.

Știai că o să-ți răspund mereu la telefon, chiar și după ce tu nu ai răspuns la niciun apel.

Știai că o să-ți deschid mereu ușa, chiar și atunci când nu aveam chef să văd pe nimeni.

Am fost mereu acolo.

M-ai luat de proastă, iau eu nu-mi puteam lua ochii de la tine.

Dar de data asta nu mai aștept să ieși grăbit pe ușă fără nicio explicație. De data asta voi fi chiar eu cea care îți ține ușa deschisă și te invită să ieși.

Nu, nu am înnebunit, ci am reușit în final să-mi deschid ochii și să te văd așa cum ești cu adevărat.

Mă tem că nu mai pot să fiu adăpostul tău. Mă tem că nu mai pot să te pun pe primul loc. Aş spune că îmi pare rău, dar aș minți. Nu-mi pare rău că mi-am dat seama că îmi pierd timpul cu un om alături de care nu pot să construiesc nimic pe viitor. Nu-mi pare rău că am înțeles că fericirea mea contează și că eu sunt singura responsabilă pentru ea.

Îmi pare rău doar că mai există mulți bărbați ca tine și femei care nu-şi dau seama de asta la timp.

Nu știu dacă-mi va fi dor de tine. Ai crezut că sufletul meu e un hotel unde vii și pleci cum ai tu chef, când de fapt el este o casă. Casa cuiva. Nu a ta. Poate că e doar casa mea și acum trebuie să învăț cum să o reconstruiesc din cauza ta.

Din punctul meu de vedere, știu unde am greșit. Te-am lăsat să vii și să pleci cum ai avut chef și te-am iertat mereu, sperând că într-o zi o să rămâi pentru totdeauna, dar așa nu o să ajungem nicăieri.

M-am răzgândit. Plec eu, ca să nu te mai las pe tine să-mi calci sufletul în picioare încă o dată.