De ce ți-e cel mai frică?

Cineva m-a întrebat mai demult de ce anume mă tem. Atunci nu am avut decât răspunsuri banale – mă tem de asta și de cealaltă.

Dar adevărul e că mă tem de timp.

Mă tem că îl am acum, iar în secunda următoare s-ar putea să îmi scape printre degete.

Mă tem că ne poate prinde captivi într-o viață plictisitoare doar de frica lui și ajungem să ne distrugem pentru că ne temem să o luăm de la capăt.

Mă tem că sunt la o secundă distanță de schimbări importante sau catastrofale.

Mă tem că acum exist, dar că sunt la o fracțiune distanță de a dispărea… Din suflete, din amintiri, din viața cuiva.

Mă tem de clepsidra invizibilă care-mi ghidează viața. Mă tem că am ori prea mult ori prea puțin timp, dar nu știu exact cât și nici de cât de mult sau de puțin am nevoie.

Mă tem că timpul ne fură răsuflarea, ne fură oamenii dragi.

Mă tem că s-ar putea să-mi fie prieten, dar ar putea să îmi fie dușman și mă tem că nu îi voi vedea adevărata față decât atunci când va fi prea târziu.

Mă tem că ne folosim de scuza că suntem ori prea bătrâni ori prea tineri pentru a mai face ceva.

Mă tem că îmi ghidează viața, deși nu îi pasă de mine.

Dar indiferent de cât de mult sau puțin timp avem, cred că trebuie să-l facem să merite.

Și mă tem mai puțin când fac lucrurile care-mi plac și-mi fac bine la suflet.

Mă tem mai puțin când îi spun unei persoane dragi că o iubesc.

Mă tem mai puțin când pornesc în urmărirea viselor, chiar dacă nu știu sigur dacă timpul e de partea mea.

Mă tem mai puțin atunci când râd.

Mă tem mai puțin atunci când fac lucruri care contează pentru mine.

Mă tem mai puțin când aduc zâmbetul pe buzele cuiva.

Mă tem, dar în același timp nu o fac pentru că oricât de repede sau de încet se scurge timpul meu, îl voi face să conteze.

E cel mai de preț lucru pe care îl avem și pe care îl putem dărui. Dăruiește-l cu înțelepciune și nu îl pierde în van pentru lucruri sau oameni care nu vor trece proba timpului.