De ce nu o să îți mai ofer o șansă

Pentru că ți-am oferit-o pe a doua, apoi pe a treia. Și le-ai dat cu piciorul.

Am înțeles prima dată și am fost îngăduitoare a doua oară. Pentru că suntem oameni și e normal să greșim, oricât de clișeic sună asta.

Dar după a treia șansă căreia i-ai dat cu piciorul, să știi că greșelile s-au transformat în alegeri. Alegerile tale pe care le-ai făcut cu bună știință, iar eu nu mai am de gând să îți ofer șansa să mă dai peste cap.

Nici măcar nu-mi pare rău. Nu. Pentru că eu am făcut tot ce am putut. Te-am iubit. Te-am iertat. Ți-am găsit nenumărate scuze.

Iartă-mă, dar nu te mai pot ierta.

Nu mai pot să iert și să iert și să tot fac asta la infinit.

Nu mai există o dată viitoare pentru noi. Nu mai există o dată viitoare în care vei avea ocazia să îți încalci promisiunile. Să treci peste ele – peste mine, peste tot.

Îmi dau seama că am fost puțin idioată și puțin naivă. Și puțin mai mult îndrăgostită. Sau asta îmi spun. De fapt am avut doar încredere în tine. N-am vrut să te pierd și mi-a luat ceva timp să îmi dau seama că greșelile nici măcar nu mai erau greșeli în ochii tăi, că promisiunile nu mai însemnau nimic – erau doar cuvinte fără valoare. Pe care probabil nici măcar nu ți le mai aminteai apoi.

Nu e vorba de obiceiurile tale proaste și nici despre defecte. Nu e vorba despre imperfecțiunile tale și nici despre greutățile pe care le-am întâmpinat amândoi. Nu-ți mai pot oferi o altă șansă (să-i spunem a treia sau poate a patra, deși în realitate știm amândoi că am pierdut numărătoarea) pentru că greșelile tale s-au transformat de-a lungul timpului în alegeri care m-au rănit.

Și nu mai pot ierta un om care a ales să mă rănească în mod intenționat.