Cum să nu te comporți într-o relație

Draga mea, am încercat. Al naibii să fiu de n-am încercat să mai las de la mine. Al naibii să fiu de n-am încercat să te înțeleg de fiecare dată când ai avut o zi nasoală la muncă. Am încercat să nu-ți caut defecte – sau, oricum, să nu ți le scot pe ochi. Am încercat iar și iar să fac cumva să ne fie bine, dar mi se pare că te-am pierdut pe undeva pe drum.

Mi se pare că niciodată n-asculți ce am de zis. NICIODATĂ. Mă faci să simt mai tot timpul că parcă habar n-am despre ce vorbesc. Nu, nu vreau să îmi dai dreptate tot timpul, pentru că știu că n-am. Dar mi-ar plăcea ca măcar o dată în viață, să mă lași să-mi duc ideile până la capăt înainte să mă întrerupi.

Nu te-am împiedicat niciodată să ieși în oraș cu prietenele tale. Da, alea nemăritate, singure de dinainte să te cunosc eu pe tine și care nu-mi amintesc să fi avut vreo relație de când ne cunoaștem noi. Da, ele. Te-ai gândit cum ar fi dacă eu, după ce aș ieși cu băieții, m-aș întoarce acasă alt om? De parcă mi-ar fi spălat cineva creierul? Amuzant cum oamenii care nu pot menține o relație sunt experți la a da sfaturi în așa ceva.

Credeam, într-o perioadă, că timpul pe care îl petrecem împreună e special. Asta înainte să îmi dai impresia că te descurci foarte bine de una singură și că n-ai nevoie de mine. Le știi pe toate, le faci pe toate. Și, atunci, ce nevoie mai ai de mine dacă nici măcar dragostea și atenția nu mi le mai accepți? Mi-ar plăcea să știu că am un loc special în viața ta, unul pe care doar eu pot să îl  umplu, deși ești o femeie independentă.

O dau în bară. Și-mi cer scuze și regret, că nu sunt tâmpit și nici nu o fac cu rea voință. Dar chiar nu ai nimic drăguț de spus? Niciodată? Ți-am spus că îmi pare rău primele zece dăți în care mi-ai scos ochii când ți-ai amintit ceva ce am făcut luna trecută.

Draga mea, al naibii să fiu de nu am încercat. Dar până când? Spune-mi tu. Până când?