Cel care te-a iubit mai puțin decât meritai

Cel care te-a iubit mai puțin decât meritai n-a fost omul tău. Și poate că acum nu-l vezi așa, dar, în timp, o să devină doar atât – omul care te-a iubit mai puțin decât meritai. O să devină omul pe care tu l-ai iubit cu toată ființa ta, dar care nu a reușit să facă același lucru. Nu-i treaba mea să stau să-l judec. Nu-i treaba mea să îi caut scuze sau să-l acuz.

Dar îți spun ție că, mai devreme sau mai târziu, o să-l uiți. Cu adevărat. Poate că nu vrei. Poate că nu crezi. Dar, într-un fel, oricât de mult te întristează, o să-l uiți. O să-i uiți culoarea ochilor și nu o să-I mai cauți prin mulțime. Zilele senine de vară nu o să-ți mai amintească de privirea lui și nici n-o să mai simți nevoia să înoți ca într-un ocean. O să uiți modul în care îți zâmbea, uneori doar pe jumătate. Nu o să-ți amintești cum arăta acel zâmbet care făcea promisiuni pe care doar tu le înțelegeai. O să treacă furtuna pe care a lăsat-o în urmă și o să începi să vezi că el, în sine, nu mai reprezintă un pericol.

O să devină un om. Un simplu om, care te-a iubit mai puțin decât meritai. O să devină un simplu om, iar inima ta nici nu o s-o mai ia la goană în prezența lui, dar nici n-o să piardă o bătaie.

O să redevină acel străin – unul cu care acum împarți o mulțime de amintiri – dar o să fii în stare să-l vezi așa cum e cu adevărat. Nu un uragan, nu ca pe cel care ți-a frânt inima – ci ca pe cel care nu te-a iubit așa cum meritai și, poate, undeva în adâncul sufletului tău, o să-ți pară rău. Pentru că te-a lăsat să pleci, pentru că nu te-a iubit și o să-ți pară rău pentru tot ce puteați avea.

Dar n-a fost să fie. Un om care te iubești mai puțin decât meriți, nu e omul tău.