Am dat-o-n bară

Ieri. Și puțin astăzi. Și probabil voi continua să o dau câte puțin în bară și în zilele ce vor urma.

Am dat-o-n bară ca oricare dintre noi.

Am dat-o-n bară de fiecare dată când mi-am pus sufletul pe tavă în fața unor oameni care nu meritau să le arunc nici măcar o privire. Acum îmi aleg prietenii cu grijă.

Am dat-o-n bară în fiecare zi în care i-am lăsat pe alții să se atingă de fericirea mea. Acum fericirea mea e intangibilă pentru că pornește în primul rând din interior.

Am dat-o-n bară de fiecare dată când cuvintele mele, în loc să aducă zâmbete și alinare, au adus lacrimi și tristețe. Acum încerc să fiu cauza cât mai multor zâmbete – de fericire, nu amare.

Am dat-o-n bară când în loc să plec, am rămas într-un loc în care nu mă simțeam ca acasă. Acum știu că acasă e acolo unde îi place sufletului meu.

Am dat-o-n bară atunci când nu mi-am ascultat inima, dar acum ea e prima pe care o ascult.

Am dat-o-n bară când în loc să-mi ridic bărbia și să mă îndepărtez, am întors și celălalt obraz. Deși bunica îmi spunea mereu că un cap plecat, sabia nu-l taie, nu am de gând să-mi plec capul în fața nimănui.

Am dat-o-n bară de fiecare dată când am acceptat mai puțin decât meritam. Între timp am învățat să mă apreciez.

Am dat-o-n bară atunci când i-am lăsat pe alții să îmi spună ce să fac și am urmat calea lor, deși îmi era clar că nu îmi aducea fericire. Între timp am învățat să fiu egoistă din când în când. Nu e nimic greșit în a mă pune pe mine pe primul loc.

Am tot dat-o-n bară de nenumărate ori și sunt sigură că nu mă voi opri aici.

Voi continua să greșesc, dar sper că din ce în ce mai rar și fără intenție.

Am dat-o-n bară pentru că altfel nu aș fi avut cum să învăț.