Iubesc pe cineva care nu îmi aparține

Mi-am pus în gând să îl am cu orice preț. Eu am fost ambițioasă. El, deși era însurat, a vrut o aventură și atunci mi-am spus că pot face asta – îl puteam face să fie al meu.

Nu a durat mult până ne-am îndrăgostit. A găsit în mine tot ceea ce îi lipsea la soție – înțelegere, susținere, o mână întinsă care să-l ridice atunci când era la pământ. Totul a durat un an. Un an în care, deși ne-am iubit, amândoi am fost măcinați de gânduri. El avea copii și nu putea să renunțe la ei, dar nici la mine – se afla într-o luptă continuă pentru că nu putea să aibă ambele lucruri, dar nici nu suporta gândul să piardă.

Nu l-am rugat niciodată să divorțeze. Nu i-am spus niciodată să renunțe la ce avea, pentru mine. Îl doream lângă mine, dar știam că și copiii lui aveau nevoie de el. Mai ales că eu nu-mi doream să mă căsătoresc.

L-am ajutat să își îndeplinească visul, așa cum am făcut-o întotdeauna. Am fost acolo, alături de el, oferindu-i sprijinul de care a avut nevoie. I-am fost parteneră, confidentă, amantă și iubită. Apoi, când și-a îndeplinit ceea la ce visase mereu, s-a produs o ruptură bruscă între noi. Omul pe care îl iubeam nu mai era și nu-l mai recunoșteam.

După mai bine de un an, a renunțat la mine cu pretextul că îmi făcea rău. Nimeni nu a fost de acord cu această relație toxică, dar am trecut prin multe ca să ne fie bine. El a renunțat când a obținut ceea ce și-a dorit, dar, chiar și așa, va fi mereu bărbatul vieții mele, deși nu îmi aparține.

Subiect

Vreau să știe cineva că...

Vreau să postezi doar ceea ce am scris eu;Vreau să transformi destăinuirea mea într-un articol (dacă vrei asta, trebuie să scrii câteva rânduri despre povestea ta).