În ochii mei era perfect, dar finalul a fost dezamăgitor

Mi-a plăcut de el. Era frumos, avea ochii verzi și părul de aceeași culoare ca al meu –  șaten. Nu îmi amintesc când am început să dezvolt sentimentul ăsta de simpatizare pentru el. Poate la finalul lui 2016. Totul a început cu o privire pe care mi-a aruncat-o. M-am simțit ciudat atunci… Am vrut să îl privesc și eu mai mult, să stea în fața mea și să îl pot analiza.

Au trecut zile, săptămâni – timp în care efectiv mă îndrăgostisem de el. Era perfect… asta în ochii mei. Când lua o notă proastă la școală, îmi părea rău pentru el. Când se simțea rău, mă simțeam și eu rău odată cu el. Sentimentele lui erau și ale mele. Cum era el, eram și eu. Dacă nu râdea, nu râdeam nici eu. Pur și simplu îl iubeam. Vorbeam, nu des, dar ne mai ciondăneam. M-a închis în baie, ne-am bătut cu cărțile de chimie, ne-am privit unul pe altul (mai mult eu), ne-am zâmbit. Mi-a zâmbit atunci! Eram așa fericită. Eram emoționată, nu puteam să vorbesc cu el de atâtea emoții.

Apoi… Mi-am dat seama că aflase că îmi plăcea de el, cu toate că nu voiam asta. După mi-am dat seama că și ceilalți colegi știau asta și nu-mi cădea bine.

Am trecut peste acest lucru și am încetat să îl mai privesc atât de des, ca să nu provoc suspiciuni. Mă făcea geloasă cu alte fete. Știam că o făcea intenționat. Îmi dădea semne că mă plăcea, dar mă îndoiam.

După un an fără două luni, l-am întrebat dacă mă plăcea. A spus că nu, că el era împreună cu o altă fată. Atunci am zis că trebuie să nu îl mai plac, că îmi face rău. Am încercat, dar nu mi-a reușit.

Următoarea zi, am văzut pe grupul clasei un screenshot cu mesajele în care l-am întrebat dacă mă place. Mi-a picat cerul în cap. Cel care a trimis poza, a zis că EL i-a dat-o. Deci el a arătat conversația noastră și altora. M-a dezamăgit atunci. Am început să plâng și să mă gândesc la faptul că o să râdă toți de mine pentru că îl plac. Atunci a fost… momentul în care am încetat să îl mai plac atât de mult. Mi-am dat seama că e un nesimțit care nu are ce face cu viața lui.

Desigur, sentimentele pe care le-am format în acest an, nu puteau să dispară atât de repede, deci încă îl plăceam. Dar din 100%, a devenit 70%. Și tot așa… Am ajuns la 30%, și inima nu îmi mai galopa atunci când treceam pe lângă el, așa cum îmi făcea înainte.

Acum, stau în spatele lui la școală și mi-am dat seama de cât de penibilă am fost. Cum am putut să plac așa un băiat? Mi-am irosit un an din viață pentru el, așteptând ceva… ceva de la el. Acum nu îl mai plac, nu îl mai suport. Este o persoană oribilă, un mincinos, un playboy.

Dar știți ce? Mă bucur că am trecut prin asta. Mi-am dat seama ce ,,prieteni” am lângă mine. Mi-am dat seama ce băiat e el și astfel nu mai am încredere în oricine.

Ca să ajungi să fii fericit, trebuie sa suferi. Nu poți trece prin viață, să ajungi să fii fericit, fără să suferi!

Deci, fetelor, nu vă pierdeți timpul după un băiat, în speranța că vă v-a spune că vă place! Asta am așteptat eu de la el, dar în zadar. Și să nu aveți încredere atât de mare și oarbă în persoana iubită! E greu să crezi că nu e perfect, pentru că îl iubești. Și când iubești nu te mai interesează defectele. Eu am văzut în el doar lucrurile bune, pe când ceilalți numai notele proaste și comportamentul neadecvat.

Am rămas șocată de cât de proastă am fost, de ce fel de persoană e el, și încă mă minunez!

Eu, o puștoaică de 14 ani, care a iubit enorm pe cineva.

P.S. Nu spuneți că la 14 ani nu puteți iubi, că nu e așa!

Subiect

Vreau să știe cineva că...

Vreau să postezi doar ceea ce am scris eu;Vreau să transformi destăinuirea mea într-un articol (dacă vrei asta, trebuie să scrii câteva rânduri despre povestea ta).