Uită-te cu adevărat la el

Uită-te la el.

Nu.

Uită-te cu adevărat la el.

Poate că ieri am încercat să te urăsc, dar azi mi-am amintit cât de mult de iubesc și cât de mult mă doare și toată furia mea s-a îndreptat spre ea. Nu am fost niciodată rea. Nu i-am dorit niciodată răul. Nici acum nu o fac. Doar că astăzi, după mult, mult timp, am vrut să țip la ea. Nu ca atunci când eram mici și îmi strica jucăriile.

Nu.

Azi am vrut să țip la ea și să o aduc cu picioarele pe pământ. Să o trezesc la realitate. Să o fac să conștientizeze ceea ce are. Îmi pierd răbdarea de fiecare dată când vă văd – ea cu nasul în telefon și tu cu privirea pierdută în gol.

Eu înșir cuvintele aici, ea le înșiră pe Facebook cu altcineva și cu tine cum rămâne? Pot doar să îmi imaginez toate lucrurile pe care le ai de spus. Pot să îmi imaginez multe lucruri. De la ceea ce ai de spus până la modul în care s-ar simți atingerea degetelor tale. Asta a fost una dintre problemele mele încă de când mă știu – am o imaginație bogată. Citesc prea mult, vorbesc prea puțin, visez cu ochii deschiși.

La tine.

La noi.

La ceva ce nu se va întâmpla niciodată.

Ea era prezentă, dar nu chiar, așa că m-ai întrebat cum mă simt. Cred că ți-am răspuns pe un ton ironic, pentru că ai încetat să mai vorbești cu mine, dar nu am făcut-o intenționat. Doar că, vezi tu, nu m-ai întrebat ce fac, așa cum întrebi un prieten pe care nu l-ai mai văzut de ceva vreme. Nu. M-ai întrebat cum mă simt, așa cum întrebi pe cineva care știi sigur că trece printr-o perioadă nu tocmai bună.

Și de unde ai putea tu să știi că în fiecare secundă mă simt de parcă bâjbâi prin întuneric după bucățile microscopice care s-au împrăștiat atunci când mi-ai frânt inima?

Dintre toți oamenii, tocmai tu?

Probabil că nu suntem potriviți unul pentru celălalt. Eu merit pe cineva care să nu îmi frângă inima de fiecare dată când zâmbește, iar tu meriți… ceea ce alegi, presupun.

Da, știu. La urma urmei, poate că sunt răutăcioasă.