Cel mai periculos tip de dragoste

Spune-mi, iubire, n-o fi ăsta cel mai periculos tip de dragoste?  Există ceva mai periculos decât să te îndrăgostești mai întâi de sufletul unei persoane și abia mai apoi de înfățișarea sa? Există ceva mai periculos decât să te îndrăgostești de fiecare gest, de fiecare cuvânt, de fiecare expresie, de personalitatea unui om, fără să îți pese de înfățișare?

Cum poți să te… nu știu… să te „dezdrăgostești” în situația asta?

Am ezitat să îți scriu în ultima perioadă, sperând că nu voi mai avea nimic să îți spun, dar iată-mă, din nou, în aceeași situație.

Poate că, mai periculoasă decât speranța, este dragostea. Și ghici ce? Eu le am pe amândouă. Le port zilnic în suflet, iar adevărul rămâne nespus în pauzele dintre conversațiile noastre. Sentimentele mele rămân ascunse în spatele cuvintelor pe care aș vrea să le rostesc, dar nu o fac. Cum aș putea să distrug ceea ce e între voi? Pentru că știu că există zile în care totul e bine. În care ea ar face orice pentru tine. Și poate că și tu pentru ea.

Așa că mie nu îmi rămâne decât să sper că într-o bună zi, voi găsi o cale să nu mai fiu îndrăgostită de tine. Deși, ca asta să se întâmple, nu e suficient să nu îmi mai placă înfățișarea ta. Ar trebui să ajung să urăsc fiecare lucru care are legătură cu tine – fiecare gest, fiecare cuvânt, fiecare expresie. Să ajung să îți detest personalitatea. Să îmi dau seama că sufletul tău nu e așa cum am crezut. Și abia apoi să ajung la acea parte în care îți urăsc înfățișarea.

Nu știu când și dacă se va întâmpla asta, dar am speranță. Și, deși știu că speranța și dragostea nu fac neapărat o combinație prea bună pentru mine în momentul de față… Asta sunt eu.

Și te iubesc pe tine.

Ironia e că nu știu dacă sper să te îndrăgostești de mine sau să mă „dezdrăgostesc” eu de tine.